pe drum de dimineți venea lumină
și naștere cât taina s-o încapă
în tot era un rost de să înceapă
iar a apune-i mult pân' o să vină.

prin lumi de clipă timpul tace, apă
să ude veșnicia-n rădăcină,
suind spre floarea șoaptelor, suspină
doar spre-a zâmbi, ființă să priceapă.

precum în om a dragostei corolă
ce-n începutul nunții s-a deschis
de har se umple zodia frivolă.

iar mirii, stând în tihne și-au promis
sărutul lor să dea-n aureolă
pe buze de genune-a unui vis.