zilnic mă trezesc cu gândul că trebuie
ceva
să se-ntâmple,
între haine găsesc scrisori de când
neliniștit cu privire la trecerea timpului
îmi închipuiam iubirea o femeie matură,

nu știam cum va fi cea de care mă înfioram
numai la gândul că există.

între singurătate și boală
ajunsesem la punctul în care jucam o scenă
erotică după stâlpul din stradă
înclinația umbrelor față de axă pretindea aceeași viziune
din moment ce mâna ocupa jumătate din casă,
mă poticneam în scrisul mărunt
ca primul pas de pe lună,
intuiam lucruri întâmplate
într-o viață trecută.

foile arată cât de mult te-am iubit.
de atunci,
au lacrimi pe ele
ca îmbinarea firească a unor teme,
iubirea și arta,
asociate unui timp ideal
când oamenii frumoși mureau tineri.