Dansul anotimpurilor

În nebunia calmă a zilelor ce trec
coboară noaptea în parfum de crizanteme
şi sânul toamnei
lipit de geamul minţii
îmi aminteşte că-n amurg
tristeţile ascunse ies la un five-o-clock
să depănăm iubiri trecute
la o cafea şi-aceeaşi ultimă ţigară

Aşa încărunţesc solfegii
scăldate-n solilocvii mute
şi în odihna iernii absolute
precum Dracula cel însângerat
cu dinţi hrăniţi din amintiri funeste
vom pune capul iar pe catafalc
şi eu
şi vara
primăvara
şi toamna solitară.