ascunde-te în singurătatea ninsorii,
povara unei depărtări se împarte la doi,
pe obrajii tăi sunt urmele amândurora,
a sărutului prin chiciura iernii,

acum oamenii de zăpadă au devenit
mai empatici
decât cei adevărați,
acum,
oamenii își caută inimile înghețate
prin cenușa caselor,

în iarna inchiziției absolute,
lacrimile sunt prohibite,
poți plânge cu ceara fierbinte
a lumânărilor de Crăciun,
poți plânge trecerea anilor
de zăpadă
pe umărul meu translucid,

ne desparte doar
o salvă albă de tun,
o avalanșă,
un drum al săniilor
trase de cerbi,
o fluturare de aripi
în frig.