Rămâi cu bine, tu, iubire sfântă,
Ce stai în pragul nopții mohorât
Şi lasă-mi gura care necuvântă
Să împietrească-n marginea de gât.

Topește niște ceară lângă ușă,
Pe fruntea ce mă mistuie spontan
Şi taie-mă în cuburi de cenușă,
Luându-mă cu tine-n geamantan.

Cărarea ta să-nţepenească fierea
Ce veșted azi îmi doarme la picior,
Şi nopți, ca iederi, să-şi întindă mierea,
Pe lacrimi ce-mi rămân agățător.

Cu un pilug în groapa decadenței
Şi altul sub toptanul de iluzii,
Te mai salut din poarta disidenței,
Cu palma ponegrită de contuzii.

Tărâmul dintre noi se nesfârşeşte
Şi ce-i mai rău e că îmi pierd din minți;
Suntem absenți când totul se sfârșește,
Suntem orfanii care au părinți.

Rămâi cu bine, tu, iubire sfântă,
În catastiful vremii mă semnez –
Potrivnice-mi sunt toate, sunt înfrântă;
La capitoliul tău îngenunchez.


20 mai 2016, Constanţa