Prin vorbe o să curgă lumina
cu foc în sângele cuvintelor,
inima le absoarbe din răsăritul zilei
prin mugurii care floare devin.

Timpul rămas în secundarul clipelor
te cheamă să fugi odată cu el,
să simţi de scapi câte ceva pe drum
cum stelele căzătoare din cer.

De uit în tainic să mă cuprind
în genunchi o rugă tot repet,
mai sus decât în picioare să mă înalţ
pe urmele zborului de îngeri albi.

Deşi încerc să mă lepăd în albastrul cu nod,
puterea culorii nu mă atinge
mai mult decât teama ce se mistuie-n mine
că nu pot s-ating mântuirea.