îmbătrânesc și țiglele pe casă
pereții au crăpat și s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut și fără foc
toţi cei ce/au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în țara unde veșnic e apus
o țară fără lacrimi fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
și lavița crăpată tot mai tristă
îi așteaptă zi de zi dar fără rost

plecăciune mamă, tată
și tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că știu că altădată
nu voi putea păși spre răsărit