poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-12-20 | |
Sânzâiana, poamă dulce, ce te-ai copt în casă scumpă
Nu mă mai răni, frumoaso, îmi faci plânsul să-mi irumpă Tu ești demonul plăcerii și un drac în piept îmi țin Să îmi zică doar de tine, de păcat și de venin Sânzâiano, hai la stână, să te culc pe straiul mieu Să ne vadă numai luna, fără dar de Dumnezeu Sânzâiană, hai în leagăn, legănatu-te-au trei stele Și cu Sfântu-Pătru-n casă, l-ai ținut, afară,-n ele Te iubesc, mireasă demon, mai frumoasă decât vântul Cât ești de frumoasă știu doar luna și pământul Șuie-ți spun, cum șuierat-a lacrima în ochiul drept Și de te iubesc în iarbă, sunt și prost, și-un înțelept, Legăna-s-ar iarba asta, pe sub sânul feciorelnic Și îi spun la Babă Nană să nu-mi zică de pomelnic Hai cu mine-n mănăsire, coperă-ți sânii de rai Lasă-ți verdele să-ți steie, coperit de voal și strai Și iar mâni, când vin la tine, să mă ții în pomii uzi Că nu te-oi avea pe tine, ploaie-n lan și-n cucuruzi Că ești blestemată tare, Sânzâiano, boală rea Ca să moară pentru tine-ntâiul trup ce te-o avea Tare-i spartă crucea asta, să iubești o fericire Cu un sân cum para moale, ce te-aruncă în iubire Tu ești Dumnezeia Vieții, mort i-acela ce te-o țâie Că ești prea frumoasă, fato, vis de aur și lămâie Te cobori la tot bărbatul, nimeni nu îți e ursit Doar așa îți scapi de mire, o pleca nepedepsit Dar te-oi lua, mă, fato, uite, de mireasă-n noapte asta Ca să fie iar bărbatul și să-i fie iarăși coasta; Evă dulce, Evă moale, mult mai mândră decât Eva Plouă iar cu lacrimi, moale, de trei ore, oareceva… Te-oi iubi, în paie, -n șură, și cu sânul o să-mi știu Visul de durere aspră ca în carne să te țiu Sânzâiana, tu, frumoasă, ești mai mândră,-înfrântă, pusă Ca o pradă al plăcerii, îmi ții inima străpunsă Și te-înnec în leacul zilei, să te știu numai a mea Să nu mă omori, femeie, fii-ț-ar mila-n carnea ta! Și de nu ți-oi fi eu mire, de nu voi avea frumosa Tot prin Eve, ev de Eve, fi-vor lumii, curioasa! Te-o reinventa un demon sau din carne, Dumnezeu Straie de plăcere dulce îți va fi veșmântul tău Să te-mpartă, ispitito, până o trăi pământul Cu bărbatul tău de mâni să-ți ții bini legământul Te-ai ascuns, ca o leoaică, azi în sfânta mănăstire Până când ea însăși, ploaia, îți va fi păcat și mire Plouă-ntruna peste lume, plouă iar pe ochii reci Că nu te-am avut, frumoaso, și că te-am lăsat să pleci Tare-i aspră crucea asta, să-ți primești nefericire Cu un sân ca para moale, ce te-adună în sfințire Nu o să te iau pe tine, ci pe carnea mea te-n-moi Până când sub-infinitul se va împărți cu doi; Așa este tot poemul, cine-i oare Sânziana? Poate-odată scriu de dânsa și-un derviș și ILiana Nu mai spune, măi poete, de-întâmplări și de povești În curând va fi zăpadă, din instanțele cerești…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate