și cu toate astea cuvintele nu ezitau să mă caute, să mă năucească
ridicându-mă dintre pernele văii plângerii
și-alungându-mă pe arătură
scrie-ne!

și eu scriam
chiar dacă uneori nu mai aveam putere
dar nu puteam să mă sustrag îndemnului tot mai fierbinte
ce-mi ardea spaima de necuvinte și tăcere

scrie!
și eu scriam ignorând temeri
aducând cuvintele până la marginea prăpastiei
după care ne avântăm împreună în genuni și-n moarte

mi se punea bromură-n ceai
și botnița-și arată fața ruginită-n cui
am fost un scrib ce n-a știu de frică și de moarte
și-acum bromura mea va roade cugetele-n voi