cuvântul însuși devenise-o-lume-n sine

la început eram cuvânt de iubire, apoi deveam strângere de mână
apoi mângâiere și geamăt stins iar când s-au împlinit toate
am căzut și eu în lume, ghindă plină de silabe


se împlinea ce trebuia împlinit

zilele curgeau la vale ducând cuvintele și tăcerile de-a valma
pașii mei urcau cărările cerului până la cumpăna apelor
și lacrimnile dădeau năvală, limpezindu-mă


și pământul a-început să se cutremure

știind că trebuie să mă primească dădea neputincios din cap
ar fi răcnit cu fum și cu pucioasă dar nu-i venise timpul
și suspina molcom strângându-se la piept


mușcând din marginile înroșite ale cerului

ura și lăcomia se târâie ca fumul des până la marginile tăriei
aici se agăță cu dinții de straiele îngerilor
și-asemeni fiarelor rămân cu fălcile-încleștate


mii de lacrimi părăseau pământul și se înălțau la cer

iartă-ne tot pârjolul inimilor, adu-ne pacea și liniștea după care tânjim
și lasă soarele să ne-încălzească cuvintele în căușul buzelor
nu lăsa Doamne tăcerea să ne împietrească sufletele

florile dalbe, flori de măr