ni se întâmplau clipe subțiri înfigându-se-n iubire
uneori apa ni se coace în ochi a-ntristare
eram copiii cuvântului bând laptele hârtiei când
Amor cobora de pe unde îl prinsese ploaia de flăcări,
intra în carnea noastră, dăruindu-ne lene
noi ne micșoram sălciile, plângeam mai zidit pe lumină
cu fiece clipă ne cresc mormintele în cărnuri de glie și
ne va fi nespus atunci Mâine;
Astăzi e un cal albastru alergând înapoi,
spre acolo unde Amintirea e o femeie ușoară
ce preacurvește pe strada Ieri,
colț cu trecerea de pietoni a prunciei,
scriind amenințări cu eternitatea

Dumnezeu ne descheie la îngeri
umblăm în zborul gol prin iubire
sângele ne desenează emoții
ne zidim reciproc în mănăstirile noastre
lutul rugăciunii ne construiește-n Eden

Nunta se făcea tot mai des de o vreme
în interiorul ei se întâmplau tot mai des absențe,
ăla de la Nunta anterioară a sucit mințile Veșniciei și a fugit cu ea,
preotul așteaptă încă, având speranța înfiptă în gât
pe tine te-am dumirit femeie
așa că ți-am băgat tot duhul meu pe gură,
respir printre buzele tale
și sărutul ni se coace în perne