noiembrie
ne cotrobăie prin inimi
mergem incizați pe străzi perpendiculare
în dreptul copacului crește un gol
îl strângem la piept ca pe rană personală

tremură timpul
șarpe încolăcindu-se
în jurul destinului propriu

în această trecere colectivă
femeia cu chip devastat și vârste multiple
a renunțat la a-și mai ascunde lipsurile
arătată cu degetul/ dată cu pietre

!toamna!

se ține pe urma tramvaiului
pe urmele noastre
jumătate-galbeni-jumătate-altceva
intuiește nicio întoarcere
nu dă înapoi!

!ne e greu în absența noastră!

cu ochii semiînchiși traversăm
bulevarde galactice
în ecoul uriașilor blânzi
deodată făcuți neputință de îngeri
legendă silabisită în ere cu ceață

aplicăm terapia oglinzii
vorbim la persoana a II-a
cu străinul din noi
simțul ridicolului impune

!tăcere!

o lume agonică
întârzie pe roșu