și am fost indiferență
trecând pe lângă mormane numite viață
și cuvintele mele răneau la fel ca și tăcerile
dar viața merge înainte îmi spuneam

și am fost iubire
fără să realizez că muntele Căpățânii crește în fiecare
și fără să caut fructe în copacii arși de sete
până când am văzut crucea zimțuind orizontul

și am fost uitare
dar avalanșele se topesc și moartea răsare precum iarba
povestind tot ceea ce ai vrea să uiți
aducându-ți cuvintele-aruncate

e timpul să fiu iertare,
să mă iert și astfel să mă uit pe vecie
va las toate cuvintele mele, luați-le și jucați-le la zaruri
iar norocul le va da cui merită, întregi

un cuvânt poate deschide o ușă....