Îndrept privirea la fereastra-ntunecată de umbra nucului vecin
și aștept o bătrânică ca să iasă, să-mi spună pe unde am rătăcit nebun
aștept, aștept, dar în zadar
un câine mă latră cu mânie simnțind fiorii râncezi cum mă înfăşoară
iar albul neatins a-l dimineții dispare sub talpa mea de piatră vie
cântând aceleași versuri reci pe valea albă
unde copil am fost... dar nu mai sunt!