Ai cânta, dar ți-ai pierdut măsura
în alaiul de simțiri păgâne.
Știi că multe poate face ura,
dar nimic în urmă-i nu rămâne.
Hai, așază-ți ritmu-n pas cu lumea,
lasă-ți versul ca să zburde-n voie!
Să te-oprești din drum parc-ar fi culmea;
să pătrunzi în inimi, anevoie.
O povară strânsă din vechime
tot apasă coarde nestrunite,
și-n această crudă-ntunecime
cum s-ajungi la ritmuri liniștite?
Cum s-ascunzi lumina prin unghere,
când nu-i de nimica vinovată?
Ea pătrunde-n inimi, în tăcere,
n-ai s-o vezi în lanțuri ferecată.
Vezi și tu că ți-ai găsit măsura
cântecelor tale-nfiorate,
iar de-acum n-ai să mai simți arsura
dorului de-a fi în libertate.