totul începe cu o castană vinovată de încă o toamnă și un soare depresiv cu miros de igrasie de pământ bolnav de departe ora târzie se aruncă fără anestezie în pieptul părăsit de păsări curgătoare plin de frunze murdare în orașul încolăcit pe osul ros de insomnie și ce dacă totul e minciună taci și înghite pilula de noapte bună dimineața coboară în aceeași bucătărie în cana cu ceai în agonie pe aceeași fereastră tot mai galbenă tot mai albastră lumina se subțiază precum povestea noastră floarea de plastic meditează la trecerea timpului în fantastic