Mă voi ascunde-n alb să nu mă vezi.
Te voi lăsa să-mi fii tot mai străină,
Să nu mai poți, iubito, să visezi
Că fără tine sunt ca o ruină.

Voi fi tăcerea ultimei chemări,
Scânteia care-așteaptă în cenușă
Să-ți termini jocul și din depărtări
Să îmi apari, zâmbindu-mi iar, la ușă.

Dar nici în gând n-ai să mai poți striga,
Nici să m-alungi, nici să m-aduci aproape,
Ce pierzi acum nu vei mai câștiga,
Dar roagă-te la alb să mă dezgroape.