Sunt ca un sfinx care visează marea
În mijlocul mareei de nisip,
Când păsări trec sfidându-mi nemișcarea
Eu tot mai mult în umbre mă disip

Să lustruiesc cu ceară labirintul
Chemărilor, de praful vremii, orb...
Mă înțelege poate, singur, vântul
Ce-mi dă din tine aerul să-l sorb.

În coasta nopții albe te-aș închide,
Iubindu-te ca un nebun avar
Vândut cenușii, focul m-ar ucide
Dar te-aș avea femeie... iar și iar...

Pe trupu-ți gol cu brațele întinse,
M-aș mântui ca un crucificat.
Supusul tău, dorințelor aprinse...
Sub ochi de jad, un sfinx incendiat...