Pacea lui, dragostea...
al douăzeci și unulea trandafir cules, când pe afară, noaptea
se umplea de hramuri egiptene de stropi
cântare cu flori, piramidă sunt, clădită sânge și os de carne cântătoare
care nu te-a primit;
de-a dura apa ne spăla de la glezne în jos îți spuneam, eu sunt ploaia
nu mă găsești nicăieri
nicăieri...
al douăzeci și unulea trandafir se făcea atunci foc imens și flăcările lui nimicitoare
de lângă
podul
uscat
ruguri de mure ni se veseleau la picioare,
pe cine ard ei?
cine este, oare, egipteanca aceasta, și cine este bărbatul ei,
pacea ploii,
pentru cine vine preotul
ca să mărturisească
pe femeia aceasta din Egipt pe care o vom arde pe rug? ca pe un cuvânt foarte vechi?
zicem
al douăzeci și unulea trandafir este ca talpa ei
de umblat
iarna
să se întoarcă acasă cumva din Egipt
la treizeci de ani
aici piramidele ni s-au umplut de flori
și zăpadă
adusă din nord
zvon
peste mânierea de trandafiri
de-a rămâne
să se scalde luni nevăzute pe braț și pe râne
așteptăm și noi un zvon de decembrie și multă tămâie
și multă iarbă, la cai
peste tot se umple de viață de ziuă și ierburi
focul s-a stins cu ninsoare

de-abia aștept să vină Crăciunul, pe-aici
și caii
zimțați
să-i aduc...

al douăzeci și doilea trandafir este pe
urmele
vieții
și
tace
va înflori în august pentru bărbatul pe care l-am iubit foarte mult.