Tu popor cu ochii închiși,
ia privește-n depărtare
dealul înflorit de caiși,
țărmul mângâiat de mare.

Soarele răsărit din apă
se ridică încet pe boltă,
pe pământ într-una sapă
sâmburele de revoltă,
un soldat fără de soldă.

Și apoi fără să spună
noaptea asta n-are lună,
vântul bate a furtună,
se întrerupe și curentul
să mai scriu, nu e momentul.

Totul ce se mai întâmplă
apar fire albe-n tâmplă
și o scuză cu regret
că n-am fost deloc discret.

Așteptarea cât a fost
am știut-o pe de rost,
dar nu știu ce mai urmează
și-mi fac somnul de amiază.