- Plouă mereu, dar mă gândesc că ploaia
Oricât de rece și de multă-ar fi
Nu va putea nicicum stinge văpaia
Iubirii noastre, poate, într-o zi

Când vor purta salcâmii coroniță
Din ramuri îmbrăcate-n liliac
Cu buzele pe gât, sub aluniță,
Voi scrie gata, Lili, și-apoi tac,

Dar pân-atunci îmi voi purta destinul
Prin orice anotimp spre răsărit
Și am să gust din mierea ori veninul
Ce le combini de când ne-am întâlnit.

- Sub sânul stâng te simt ca pe-o enclavă,
Mi-e imposibil să-mi imaginez
Că-n carnea mea, când miere, când otravă,
Nu te-aș purta stigmat, dar te somez

Să stai și să-mi promiți că Everestul
De s-ar preface-n țăndări într-o zi,
Noi tot de mână o să cerem restul
Unui destin ce doar în poezii

Ne-a așezat și-apoi ne-a dus departe,
De parc-am fi nebuni sinucigași,
Ne întâlnim, iubirea mea,-ntr-o carte,
Să scriem pagini noi pentru urmași.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif