Vecinele...

Lângă o casă dragă lor,
Stau vecinele cuminți, pe-o bâncuță mică, veche,
Ca fețele multor sfinți în biserici pe perete.

Ochii plini de cataracte și voință de-a trăi
Cum au oamenii în etate și la ele poți găsi,
Lecții noi cu sfaturi coapte.

La picioare un parc cu flori, le umple viața de culori
Și de proaspete parfumuri, dragostea albinelor,
Balsam sfânt din munca lor, cu bis de însuflețire.

Viața le-a trecut în mare, văduvite-s de puteri,
Dar au multe amintiri ce le vor redepănate
Printre necunoscători.

Azi, poverile din spate le-au pus jos, ca pe dăsagi
Și cu zâmbete caline dau binețe celor dragi,
Fiincă așa se simt mai bine, când de lume–s observate.

Părul alb pe tâmple coapte le arată înțelepciunea,
Când se bucură în grup, prețuind orice gest bun,
Ce le-aduce alinarea în amurguri cu gând sfânt.

Căci vecinătatea-i sfântă,
Ține omul în picioare până la ultima suflare,
Spre drumul cu nou început.

06-08-2018