Într-o lume pe muchie de cuțit
echilibrul nu se taie,

tot mai des se-ntâmplă să cazi
în taina împlinirii depline,

lumina-ți dăruie gustul fructului.

Din interior scapără flăcări
ce aprind dorințele mute,
timpul se joacă și focul arde
tot ce a trecut în uitare.

Mirosul înoată în aburii cafelei,
tristețea e ca o vioară plânsă
pe corzi albastre în tremur
într-o inimă cuprinsă de fior,

o dulce așteptare promisă.

Sub patima nopții înstelate
încep aripi să prindă iubirea,
o stare de îmblânzire
a femeii norocoase,

naște viață din fructul oprit.