Tată, de ce-ai plecat?
Lumea zicea că ești un bețiv notoriu,
Că ai patima suptului, că ești un împătimit al alcoolului.
Și mai zicea lumea că ne-ai distrus fericirea.
Fericirea?... Poate altceva.

Noi te iubeam așa cum erai.
Mai știi copacul pe care l-ai plantat?
Era mic când l-ai plantat
Și am jurat
Că într-o zi va fi tăiat.
Nu m-am ținut de cuvânt, tată;
Îmi pare rău că nu m-am ținut -
Acum va trebui să-l văd toată viața.

De când ai plecat, se zgribulește la mine
Și îmi face, complice, semn din câte-o creangă.
„Ce vrei? - îi spun- m-am săturat de tine,
Mori și tu, că vreau să am viața mea!”
Am vrut să-l tai ieri,
Am încercat,
Dar s-a gudurat,
Apoi a țipat
Cu țipăt uscat,
Cum face cățeaua lelii Parasca
Atunci când îi îngroapă cățelușii abia fătați.
De vii îi îngroapă...
Tu ai avut noroc.

Frumos costum de înmormântare
Ți-am cumpărat!
Că tocmai fusese ziua ta.
Ți l-a admirat și bunul tău prieten.
Chiar a zis:
„Tulai, frate, că-i tare frumos,
Să-l porți sănătos!”
Ți-a făcut din ochi și a tras o dușcă dintr-o sticluță
Pe care scria: „Frecție - răceală și gripă”,
Dar stai liniștit,
Nu e răcit.
E sănătos.
Și eu sunt,
Și sora mea,
Și fratele meu,
Și toată lumea e sănătoasă.

Tu ziceai mereu că sănătatea e mai bună decât toate;
Iar eu te-am întrebat:
„Tată, îmi dai un pic de sănătate?”
Ai spus că nu se poate cumpăra
Și am înțeles că nici un Crăciun nu va fi altfel.

Acum e iarnă, tată;
Dar la toamna ce vine
Copacul tău îmi va da mere,
Mere de la tine, înțelegi?
Am să fac un cidru bun,
Am să mă îmbăt și am să întreb copacul:
- Tată, de ce-ai plecat?
Copleșit, mărul va plânge...