Te imaginez în sacoul meu, mâncând o felie de pepene galben.
Nu m-ai invitat la petrecerea de ziua ta, pentru că
nu știai că exist.
Ai zece ani și două codițe,
5 unicorni,
11 păpuși,
o lampă roz cu fluturi roz și steluțe de fosfor deasupra patului și el roz.
Ți-e frică de umbre, de bicepșii cailor din cartea de istorie
și de cum se mișcă jaluzelele noaptea.
Nu știi ce e aceea jartieră și nici ce înseamnă “smokey eyes”.
Pentru că știu atât de multe despre tine,
muști tăcută din pepene și nu mă privești,
sunt un căpcăun, prost și nerușinat, asta sunt.

Am jartiera pătată cu pepene galben; vrei s-o vezi?
spune ea în timp ce se plimbă ca balerina pe marginea textului.
Pentru că îi tremură degetul mic
și îi e frică de umbre
și de bicepșii lui și de cum se mișcă jaluzelele din camera
de hotel, el îi oferă sacoul.
Nu știe nimic despre ea, ab initio
ea este un zid cu iederă înflorită – fără ieșire,
doar sus.
„Smokey eyes” – ăsta ești tu de acum
și dă să-l sărute, lung, vreme de zece ani.

Credem că la treizeci și nouă de ani dragostea intră greu în om
precum Soarele dimineața printre jaluzele,
în timp ce gândim, cu ochii încă în ceață,
parcă astăzi, de ce nu?,
m-aș îmbrăca la sacou și aș mânca, ai ghicit,
....................