aș fi putut să vorbesc despre cele trei dimensiuni
ce mă delimitează spațial
dar,
voi începe cu cea de-a patra – timpul
va urma apoi a cincea - cuvântul ce îmbracă
a șasea care nu-i decât iubire pură
și-a șaptea care mă reprezintă
eu viul.

timpul este o sumă de timpi individuali
unde fiecare și-l poartă ca pe o povară
cuvântul te alege, și te înfierează
să știe toți că ești al lui
în timp umbli de zănatic și-ți cauți stăpânul
iubirea este forța de interacțiune
ce se reflectă și ricoșează
țesând universul în pânza sa
iar ultima dimensiune
nu e conștientă de sine însăși
și nu realizează forța de care dispune
și empatia
sunt mulți oameni care nu știu ce-i viul
și eu mă mistui de prea mult viu
dacă nu-mi veți găsi urma
înseamnă că m-am înfășurat în cuvânt
cocon așteptând transformarea
și eliberarea
în iubire