Tu, care pierzi culoarea cerurilor verificând potrivirea
unui șurub, exactitatea unei chei, sau albeața
exaltată pe care o capătă izolatoarele în preajma
rândunelelor, topește-te, topește-te doar în noaptea
asta în fumul hornurilor, în fumul ce se destramă
și ascunde ceea ce ai văzut peste liniștea împietrită
a lumilor: luna marilor centre industriale se va
scufunda pe vecie în hornurile înalte ale unei uzine
metalurgice.

Orașul care cunoaște năvala sângelui către apusul
coroanelor se apleacă pe partea stângă a morții.

Să vedem!

Toate împrejurimile unui suflet sunt de pe acum sicrie
pentru aștrii care, într-o clipă de îndepărtare, au
ținut să-și dogorească fețele ca să retrăiască ultima
pulsație a Universului în izbucnirea rece a
spadelor.

Oh, oh!

Pentru că arterele unei lumi electrocutate aleargă fără
rânduială iar comunicațiile între îngeri suferă din
pricina paraliziei vânturilor, arată-te la tuneluri
și strigă formula chimică ce cuprinde mistuirea
unui spirit pur în spasmul năprasnic al unui fulger.

A, tu ești, tânăr demon al scânteilor!

Eu nu știam că strălucirile polare pricinuiesc orbire
și că lumea avea nevoie de sudură, când a văzut
cerurile sfâșiate de concavitățile pământești.

La ce bun să repari ceea ce a rupt mânia cometelor
în clipa în care mulțimile părăsite din fabrici
fugeau pe un râu de terebentină către exploziile
vapoarelor?

La drept vorbind, nu mă cunosc: electricitatea aleargă
prin scheletul meu iar sângele are gust de cataclism.

Mi-am uitat numele.

Dacă n-ar fi supraviețuirea acelor umbre care reglează
șuierul dinamurilor, ați putea spune că trupul meu era
un anunț luminos, licărind peste noaptea centrală
a morții.




Traducere Geo Dumitrescu