El mi-a spus: în ochii tăi văd lumina clară
și vreau să mor ca un fluture, la o bătaie de palme a ta.
Ar fi fost frumos să râd,
fiindcă în clipa aceea el mă iubea
mai mult ca pe Dumnezeu.

Dar nu am putut râde, fiindcă moartea avea un gust
amar, ca al cireșilor nealtoiți.

După ce mi-a spus că va intra și el
în biserică,
simțeam că-mi vine să plâng,
văzând cum se scurge culoarea din vitralii
pe lespezile adâncite de prea mulți pași,
de multe veacuri.

Dimineața el m-a chemat pe câmpul cu maci.
El nu era Dumnezeu,
deci am pășit cu sandalele în mână,
ca să nu strivesc furnicile.