Din prospețimea verii neputând să fur
Scăpa-voi de suspine în aerul câmpiei;
Cătând celest refugiu, nu vraja poeziei
Aș pierde gândurile întunecate în azur.

Alunecând în iarbă între tulpini de roze
Aș stinge într-o rugă a ghimpilor arsură.
Fugind de chip serafic din neuitate poze
N-oi aștepta sărut pe-a mea sfioasă gură.

Pe brațe musculoase doar vântul să adie,
Izbăvitoare cruce pe bustul gol lucească
Și-aș alunga în nouri șoptirea care îmbie
Să vin într-o poiană cu patimă lumească.

Flămând și însetat nu voi chema visare
Dar slăvi voi întreba cu omeneasca fire:
Ferice aș fi lipsit de-o dulce îmbrățișare
Sub salcia ce plânge pe-a lunii oglindire?