Cuibul psihicului meu
împletit din fibra anilor,
căptușit cu suflet
când conjugat, când declinat
după regulile și neregulile firii,
fragil atârnat de a fi cumva
și de a avea parte de ceva,
îmi este ca amvon pentru
enoriașele mele idei.
Îl apăr de scandările
publicului de cafea, de ceai,
sau alte clondire ale epocii moderne
și-mi fac baricade alergice
la cultura prostiei agresive.
Scandal, război, revolte, religii,
politică, corupție, mizerii, crize, obsesii ...
De sus, orizontul televizat
sub ghilotina rațiunii în declin
și revolta gurilor înfometate,
le văd în conflict tatuat erotic și drogat
de progresul tehnologic și de legi.
Sigur nu sunt extraterestru,
dar nu înțeleg rațiunea epocii.
Vinovată este apocalipsa
că întârzie!?