în hălăduirea omului rana de a fi se dezbracă de coajă
bucățele de viață însă se rostogolesc spre crepuscul,
bisturiul morții va amputa plaga

tu vei fi în interiorul lui astăzi
în veșminte de amintire sub nemiloasa rămânere
te încalți cu o bucată de drum spre a merge
rana îți supurează,
bei licoarea aceea să-ți otrăvești fluturii de o zi din mațe
pe vremea amorului te-ar fi omorât cu pietre

în partea inferioară a făpturilor de umbră
cresc plozi de plumb, fără picioare de mers nici aripi de zburat,
în piepturile lor sunt mormintele de vacanță ale toamnei,
sângele lor e întâmplat în piatră
singura coexistență dintre tine și ei e clipa urcată-n trăsura neclintirii
spre-a-ți bea în liniște din apa timpului chipul

uneori liniștea țipa culori, curcubeul zăvora ploaia
lăsând pete de apă-n corole
din obrazul celălalt, întors pentru lacrimă, te diviniza iertarea

genunchiul tău e un ac
înfipt în pielița cu puroi a oului strâmbătății
acul acela e-o rugă înaintând din pământ către cer prin lumină
cuvântul de slavă veghea alfabetul
în el literele se mai îmbată și fac scandal, drăcuiesc în zi de hram
dănțuind infernic la simpla atingere a diapazonului nemuririi

în rest totul e o simplă decojire