M-am rugat să mi se deschidă ora
în secundele aurite de viață,
nu stăteau minutele
îmi intrau ca o suliță-n față,
trebuia să jertfesc ce am mai scump
la intrare
doar așa poarta spre nemurire
se putea deschide larg
ca o mare.

Cu o ultimă zbatere am fost străpuns
și forțat la o cruntă nemișcare
m-am rugat din nou atunci
într-un ritm dictat doar de respirare.

S-a cerut atunci ca duhul meu să coboare
dar ora mi s-a deschis în secunde aurite de viață
și odată cu ea trăiesc doar prin har
în fiece dimineață.

Urmele mele pe nisip cele două
au devenit imediat patru
iar acum sunt doar trei,

eu știu
că în curând vor rămânea tot două
dar nu vor mai fi ale mele
niciodată.

6 iunie 2018