cuvintele bat din aripi și caută un loc unde să se așeze
pe umarul drept sunt toate cuvintele calde, frumoase, bune, pline
pe umarul stâng se strâng toate cuvintele de sfadă, egoiste, rele
dar când e să le trimit, unul nu-mi iese din cuvânt

suntem imagini ale celorlalți? suntem așa cum ne văd alții?
suntem tăceri ori suntem așteptări? suntem și carne sau suntem doar ochi goi?

câte aș fi avut ca să spun, dar cuvintele ostenite mor, rătăcesc cărarea
și eu le spun sunt aici și ele vin învolburate căutându-mă fără să mă găsească
și asta nu pentru că aș fi mort ci pentru că mă oglindesc în prea multe tăceri
și-n fiecare se găsește o fărâmă din ce-am simțit și am tăcut

când totul în mine se năruie îmi iau străzile de braț și ne plimbăm până la ostoire,
lăsând uitarea să ne bântuie... la marginea orizontului