Îți spun să vii pe mânuțele tale nu e nimic decât un fel de lipici glamuros de infinit
căci părul tău blonduț strălucește glamour
în cârlionți
să te spele mama de lipiciosul acela ca smântâna
căci mami te iubește mult
și ar vrea
ca păsările născute demult sub o mână divină să apară odată și să te bucure
să învățăm, dragul mamei, cuvintele teamă și pasăre
am văzut un gargui care era și pasăre și reptilă și așezarea lor pe biserică
apoi, dragonul chinez, cel de bine,
nu plânge, dragul mamei, să nu-ți fie foarte frică de astea
căci e infinitul acolo
în pumniți
am văzut oameni pe continente îmbăindu-se în roșu,
în galben,
în alb
apoi soarele le-a-înnegrit pielea și a rămas, acolo, cu ei
paradoxul e ca și când ai scrie un cuvânt în locul altuia
și nu ai putea să îl spui
ori cât frumoase îmi par păsările care pe lângă fluturi să fi izvorât, sau din altceva
ce naște întâi,
oul,
ori
pasărea? e glasul care desparte regnurile între ele, cu grijă.
cred că fluturii sunt mai frumoși, coaja oului lor este glasul lui dumnezeu foarte vechi
cum s-a făcut prin vechime de către necunoscuta dumnezeire
ghemul galben de sus ne păzește
și alunecarea este mult mai firească decât infinitul
care nu cunoaște moartea, dar nici nașterea și alunecarea din ea
eu cred, dragul mamei, că, de fapt, dumnezeu nu vrea să alunece
da
vechimea este un mănunchi foarte înțelept de paradoxuri incomprehensibile
eu cred că fluturii au fost și după aceea și-a imaginat dumnezeu oul șarpelui spart
așa au apărut păsările
reptilele erau așa rele, mami! și așa cu poftă pe păsări!
dacă te sperii,
eu mă fac apă să te ung cu mine pe frunte,
să îți spele mămica ta mâinile tale de lipici cu glamour până când s-o lăsa iarăși soarele
și
să își imagineze, sărmana

că te-ar fi născut.