în lăcrimări ca-n zodii de pierzanii
uitarea de ființă-n noi venită
la flăcări de iubire-i rumenită
din ploaie-n jar ce ne strămută anii.

era senin pe cale-n zei hrănită
dar locuiau tumultu-n om, tiranii
era o liniște sub falduri stranii
vărsat stând ceru-n apa primenită.

iar sub pecete aspră a uimirii
dormea un vis în abisale-averi
iar noi eram în repezi taine mirii.

în trist cuvânt țineam a vieții vreri
și picurau luminile-ntocmirii
pe drumul care duce-n nicăieri.