pheonix-ul nu sufera platitudinea cenușii și de aceea
el moare arzând și când renaște zboară

zilele se strâng ca cenușa în cuibarul focului
iar viața vine și le cimentează în uitare
și ca să scapi din cursa infernală
rămâne să-ți zdrobești genunchii și să cazi

azi sunt dar am uitat tot ce știam
de-atunci trecut-au visele ca nori pe cer
respir dar nu-s nici viu nici mort și plâng
chiar dacă plânsul nu e scris în cod binar

ascult, dar vântul tace prea slăbit
ca să se-învolbure-n aripa moartă s-o ridice
poate că la sfârșit voi reuși să mă înalț
și să-mi reiau trăirile-n înalt