Ascultă povestea spusă de flautul de trestie,
aceea de a fi separat.


„De când am fost tăiat din câmpul de trestie
am compus acest cântec tânguitor.
Oricine este separat de cineva care îl iubește
înțelege ce spun.
Oricine (este) îndepărtat de sursă (sa)
tânjește să se întoarcă înapoi.
La orice reuniune sunt prezent,
amestecându-mă în râsul și întristarea (de acolo)
– un prieten al fiecăruia, dar puțini
vor auzi secretele ascunse printre note.
Nu sunt urechi pentru aceasta.
Corpul revărsându-se în afara Spiritului
Spiritul inălțându-se din corp:
nimic nu ascunde acest amestec.
Dar nu ne este dat nouă să vedem sufletul.
Flautul de trestie este foc, nu vânt.
„Fii această vacuitate”.
Ascultă focul iubirii pătrunzând și pierzându-se în notele trestiei,
precum zăpăceala se topește în vin.
Trestia este un prieten al tuturor celor care
doresc ca iluzia să se sfărâme și să dispară.
Trestia este rănită și uniunea, remediul.
Intimitatea și dorul de intimitate, un singur cântec.
O abandonare dezastruoasă și totodată
și totodată o iubire frumoasă.
Pentru cel care în secret aude aceasta pare lipsit de sens.
Un limbaj care are un singur client, urechea.
Un flaut din trestie de zahăr are un astfel de efect
deoarece este capabil să facă zahăr din câmpul de trestie.
Sunetul pe care el îl scoate este pentru fiecare.
Zile pline de dorință, lasă-le să treacă
fără a te îngrijora ce vor face.
Rămâi acolo unde ești,
în interiorul unei astfel de note pure și sacre.
Orice sete este potolită, cu excepția
aceleia a acestor pești, misticii,
care înoată prin acest ocean al grației,
tânjind totuși cumva după el!
Nimeni nu trăiește în el
fără a fi hrănit în fiecare zi.
Dar dacă cineva nu dorește să
audă cântecul flautului din trestie,
este mai bine să întrerupi conversația scurt,
spunând „la revedere” și plecând.