mi-au pus pe umeri temerile pământului
c-un orizont fără margini
nimeni nu știe cum să-l treacă
nici cărări nu sunt

gândurile zboară cu aripi de lut
în memorie cu înțelesul zdruncinat
caută să iese la lumină
printre galaxii de lapte

încerc fiecare umbră s-o îndepărtez
imposibilul îmi joacă sub ochi
nu mai sunt copilul îngrozit de tunet
doar fulgerul mă mai sperie

gândesc la o arcă să populez cosmosul
dar Dumnezeu mi-a luat-o înainte