Aseară am pozat Luna fără să mă gândesc la tine.
Din când în când îmi priveam băiatul cum lovea cu picioarele pietricelele,
cu o frică ascunsă, ușoară, să nu-l pierd din ochi
în întunericul lumii
așa cum încerci să nu pierzi strălucirea și tinerețea și.

Mâna mea care te-a uitat manevra lin aparatul
ca-ntr-un acvariu cu pești-clovn.
Ca un sân pruncul înainte de somn
degetele atingeau marginea Lunii.
Umerii pe care te lăsai
se făceau una cu întunericul cald.

Ochii tăi dezlipiți de mine și-au închis aripa
și probabil ai adormit cu cartea pe sâni, sâni care ...
(dar despre ce vorbeam, tu mai știi?)
A, îți vorbeam despre estetica transcendentală
și focalizarea la infinit cu toate că
de la tine nu se vede Luna, altfel
cititorul ar fi făcut legătura dintre noi și-ar fi zis:

-El, ea și cu mine.
El, ea și cu mine.