Cu aerul că vin dintr-o altă lume,
gândurile se-mbrățișează până la clipa de foc,
apoi plutesc, așa măiastre, fără plută,
până la prima necunoscută.

Strângerile noastre în brațe durează și ele până la înstrăinare
ori până la prima necunoscută
de care ne lovim, într-o tăcere de pâslă sau de plută.

Și-atunci, gândurile se întorc, făcând pluta, în lumea lor.
Străina din tine crește distanța de străinul din mine.
Aerul dintre noi devine de plută.
Și nu te mai văd, nu te mai aud...
Se lasă o tăcere mai înaltă,
care nu-și permite să ne lase baltă.

Din aerul ăsta, devenit, dintr-odată, trandafiriu,
răsare un gând, se-ntâlnește cu altul pe muchia unui cuvânt,
apoi zboară amândouă spre nicăieri.
Noi rămânem cu-mbrățișarea de altădată, înveliți în tăceri.