Câte gânduri, atâtea îndoieli -
mi-am spus și am mușcat inima ta, fofo,
te rog să mă ierți că nu ți-am arătat tot ce am simțit, fofo!

Când ningea sau ploua, morții scoteau mâinile și cineva tot le tăia unghiile,
nu am agățat niciodată nimic de ele;
sufletul îmi plutea copilăros - îl tot întreba pe tata de ce nu m-a-nvățat șah,
și oamenii încă mutau oameni.

Umbra cade verde și aproape e unu după-amiaza, vezi tu -
taz (care e un labrador cafeniu mereu înfometat) se cere afară,
mă voi duce cu el, mă voi duce, jur! Dar atât de viu,
atât de iubindu-te, atât de iubește-mă, fofo! sunt,
încât
nimic de-aș face, nimic de-aș respira,
tot am fi.

Se lasă timpul pe un cot,
de un cot e după-amiaza,
hai, cuțu, cuțu, cuțu, hai afară,
hai, tată - damă capturează la f6 - sacrificiu și mat în trei mutări -,
hai eu,
hai!