reflejo la luna

mă voi întoarce, știu, când vă veți simți îngrozitor de singuri,
planeta voastră va mirosi, toată, a întunecime, a piele jupuită, ca-n abatoare,
o, dar câte friguri o vor străbate, câti nervi și câtă neliniște, mă voi întoarce,
știu, să vă spun că prea mult mi-ați lipsit, prea mult v-am ignorat, prea mult
v-am făcut să așteptați, băi, am să vă strig, iubiți noaptea,
iubiți-o până se va transforma într-un animal care plânge, un animal
care sughiță, unul care e gata să se ascundă în el însuși, de tot ceea ce îl face
atât de urâcios și de trist, ce vizuină perfectă,
(nimic nu e mai etanș, pe lumea asta, decât o beznă căzând în ea însăși),
mă voi întoarce, știu, când veți simți
că nu vă mai găsiți echilibrul, voi fi umbra care gravitează, cu atâta
încăpățânare, în jurul tuturor celorlalți, numai primăvara să fie pitică, piticuuțăă,
și voi la fel de înspăimântați

eres color

eres color, ah, în drum spre tine, îți fac semne că tac,
da, vreau să tac până când tăcerea mea te va face să țipi,
se vor zgudui ferestrele cu care m-am împresurat, aerul, toate serile în care nu ai fost,
așa cum urlă femeile când nasc lebede, planete, întunecimi,
eres color, baby, mi-am pus cămașa morții pe mine și mă simt fericit
că nu mai poți înțelege că nu ceea ce simt e important, ci tot ceea ce nu pot exprima
tălpile mele când aleargă spre tine ca și când s-ar întoarce,
vreau să tac, e forma prin care cred că mă pot vindeca,
e forma prin care cred că mă pot salva de ceea ce e totdeauna implacabil,
baby, mai viu decât acum, când fug spre tine ieșind, atât de lung, din trupul meu
hăcuit, nu am fost decât în clipa când m-am decis să te uit
ca și când nu te-am întâlnit
și nici nu erai acolo, eres color, eres calor,
eres sonido en mi corazon