lumea asta e o mare Matrioșkă în care fiecare ascunde „un ceva” închis în altceva
nu știu ce ascunde fiecare dintre voi dar fiecare particică din mine
e un sertar camuflat în care am pus la păstrare: o zi, un surâs, o aromă
și pot spune că dețin colecții întregi de primăveri nerostite
am o multime de răsărituri nude, lipsite de pudoare
nori călători și macarale în care își pun hainele la uscat
am o grămada de flori, presate, uitate, dorite, împărțite și neprimite
dar cea mare colecție e cea a ochilor triști
porți ferecate, porți descuiate, porți abandonate și porți dărâmate
alături este colecția ridurilor: împărțite pe regnuri, încrengături, clase, ordine, familii, genuri, specii și forme
si chiar la intrare am colecția de surâsuri, îngerești în simplitatea lor sau reci, înghețate, pictate
ce pot să spun despre colecția mea personală?
oh, dar câte nu sunt de spus...
lacrimile sunt într-un sertar separat, uitările și cu singurătățile ocupă un dulap întreg
zâmbetele de obicei le port prin buzunare pentru că nici nu știi când ai nevoie de unul și pac!
ca prin magie rămâne unul agățat, puțin dezinvolt, puțin ingenuu
un etaj întreg este dedicat tăcerilor
și unul privirilor pierdute
cât despre amintiri... aici e aici... totul e sortat, clasat, arhivat și... uitat
sunt curios când o să am timp să le derulez pe toate
dar cică eternitatea are unităti de măsură omenești, așa că nu-mi fac probleme
mai ales că mi-am luat abonament