Parfumez grosolan nițica
Uniune Sovietică din mine,
sperând că, înmânându-ți
Þara asta Baltică fără țiței,
statui sau leșie de lagăr,
o să-mi întorci spatele
și ai să-mi dai voie
să astup găuri pe care
doar libelulele din visele
proaste le-au putut
educa în fața noastră,
pe când încă mai
puteam mormăi
ceva.

Însă, n-ai să te
mulțumești cu rumegușul
scurs prin alții, o să iei
stiletul ăla pe care nici Brutus
nu l-a folosit și vei începe
o autopsie ce o să-i
plictisească și pe arhangheli,
ditamai umbrele care nu-și trasnsformă
supa de
găluște în sânge și
mirosul de țigară în
alveole la cuptor.

Lovit, tăiat, dar plecat
de mult; ți-am lăsat
carnea numai pentru a-i
hrăni pe gangsterii ăia plutind
prin cristelniță, cu precizarea
că mușchiul meu, Volga aia
care n-a stropit pe nimeni,
le dă greață
ălora ce au visat în
același timp
cu mine.

Vă arunc și Siberia din
organele astea prea clonate
după afișele de la uși
de doctori, taigaua băută
ce nu mi-a folosit la
nimic, Marea Caspică fătată
de ospețele mele de prin
spatele blocurilor, amintirile
ce-i coafează până și pe
sălbaticii subpolari care
n-ar trebui să transpire
niciodată,

luând cu
mine, fricos și cu ștreangul
ud în mână,
doar niște neuroni dintr-un
Kremlin uneori prea normal,
alteori dând acid pe fose
ce nu se miros, în cele din urmă
condamnându-se singur
la o băiță căreia nu-i bine
să-i dai nume ori să-i
urli în spume.