am nevoie de tine ca de o reacție chimică,
lumină într-o groapă adâncă,
iau frigul în pumni să mă vindec de dragoste,
cât stau munții și încă

am nevoie de tine, respirație sfântă,
să nu mă satur de lume în ziua când dorul
se preface-adormit cât ne luăm, eu și moartea, la trântă
cu încetinitorul

am nevoie de tine într-un fel tragic seara
când nu-mi ajung băutura, țigara,
am nevoie să stau cu imaginea ta la masă, în față,
încă un pahar, încă-n viață,

nu știu de ce, dar se-ntâmplă,
pe cărarea spre tâmplă
am nevoie să scot odată cu ideea de moarte
apă din stâncă,

alături mereu,
tu
și eu
încă.