în lebăda murindă jar e-n cântu-i
strivind tăceri de îngerimi murdare
la Domnul de-i duc graiul, în trădare,
pe mine nelăsându-mă s-o mântui.

și-mi simt lăuntrul pașnic în ardoare,
acolo glasul cel divin îl bântui
și strig de jale-n cântec cât pământu-i
căci agonia păsării mă doare.

de întristări penița-mi albul frânge
în celuloză s-adâncesc în odă
că duhul meu zadarnic altfel plânge.

în spirit simt cum crește o pagodă
și imn domnesc aleargă-n al meu sânge...
Hristoase, vino iute, să-mi fii Vodă!