Este noapte și s-a făcut târziu lângă far
Ce să lumineze încă?
Ce undă lăptoasă mă trage înainte, urmându-l?
De aceea se unge el pe la ochi când se desface din boboc trandafirul,
Se unge cu lacrimi întruna...


=Mansarda e mică și pe jos se preumblă mașinații mărunte cu farurile prea galbene
și picioare de grauri se mai preumblă, întârziații!
cele două femei s-au aciuuat amândouă înăuntru, în canceurile tale pline de apă, ca trandafirii/și amândouă sunt murdare de prea multe petale/ori prin cotloanele copacilor care au rămas, așa cum fac păsările, așa se ascund.
=Se iau păsări, între trandafiri, până când se naște femeia
ea se încălzește de frig împreună cu bobocii de floare armată și cu păsările
se amestecă păsările între trandafiri întruna, până când se naște femeia,
se tot naște/se îmbracă din pântec,
e graur/
porumbă/
se spoiește cu verde, se alintă înăuntrul trandafirului și râde //are picioare și sân de dantelă. e tot alta.
îndrăgește strugurul.


Încă natura e plină de ninsoare și de plictiseală
e grea
e pungă de mers înainte din pântecul propriului trup.
Pentru că
femeile se îmbracă în aripi de păsări,
iar
eu
nu știu din care femeie am venit.
Este cântecul acela care o cheamă pe femeie înainte,
este povestea de urmă,
de pășit în tălpile goale,
pe tot felul de urme,
unde sunt fântâni multe și începuturi de lume.


Cineva cu picioarele descoperite și frumoase îi spunea feciorului
să îi scrie femeii lui despre cântări, despre cântece
să îi dezvelească mai întâi picioarele stârnite de umblet
și apoi să revie, să vină înapoi.

Străina aceea era o altă femeie, la fel de frumoasă, care se pieptăna, lungă, în fața apei, nu eram eu.
O femeie
pentru un sunet de alăută, atunci când se scutură piersicul,
cine știe
cine să mai știe
de ce au dormit pomii ieri...


Doamne,
cinci minute ține umbletul fulgului?
Cine să fiu eu? Nemurirea sa?
Pata gălbuie de sub picioarele iubitului meu, locul pe care el a călcat, foarte apăsat, pe zăpadă?

Jur pe iasomie și pe ștergarul cu care mi-am șters umbletul și picioarele
că nu știu din care femeie am venit;

Ție, cealaltă femeie, din care am venit, îți spun că nu știu care este sângele meu,
din ce, oare, m-am adunat, poate ieri... sunt un fel de răboj, un fel de calcul eronat,
și totuși pe mine nu m-a iubit nimeni
ca pe un fulg de nea
care, vă spun, cade cu repeziciune, zăpada cade prea repede în această lume,
se stinge prea repede,
moare iute.

Poate sunt o sută de ani de ninsoare,
poate sunt...