ÃŽn urma mea un abur de cuvinte
se risipește ca tămâia pe morminte
spre pomenirea acelor poduri
ce ne-au legat cu sunete ca noduri
în dialoguri inocente sau barbare,
dulce oțet sau tort cu multă sare.
Respir tăcerea care mă stresează,
o umbră pe pereți te desenează,
eu, dirijor al gândurilor mele
în sala cu-amintiri și cu sechele,
de întrebări aplaudat și fluierat,
public obscen, în mine deraiat.
În fracul nopții plec în univers
cu ochii-nchiși și-n mine cu un vers
să-mi întâlnesc cometa ce mă vrea
să-mi țină de urât în lipsa ta.