treptat trenul încetinește și se văd
munții de zgură. gara cu cărămizi aparente.
câmpuri întinse și lanuri de graminee.

la început o să tresari crezând
că acesta nu este drumul pe care te așteptai să fii.
haloul de ceață îți tulbură privirea la fel
cum fumatul îți crește riscul de orbire.

pădurile fine și roșii se profilează la orizont.
pe acolo te duce trenul care încetinește din ce în ce mai mult.

niciun razboi nu începe aici când ai spus:
nimic nu te va afecta din acesta lume.

numai durerea și suferința.
dar nu așa va fi felul în care vei muri.
te prefaci din ce în ce mai puternică mai puternică
mai puternică până
corzile se vor rupe. aproape de gară te vor astepta doi părinți.
vei trece peste senzația ca ai o halucinație și-i vei îmbrățișa.

apoi îți vei lua la revedere, le vei împrăștia cenușa peste
câmpuri și te vei întoarce în tren,

privind pe fereastră cum totul se îndepărtează,
cum de fapt, știi. peisajul se pierde în ceață,
vapoarele se scufundă în mări, pămantul se pierde în spațiu,
și devenim orbi pentru că nu mai este nimic care să
ne cucerească tristețea.