Nu mă mai miră
sentința sinusoidală a lumii,

sincopele care bântuie drumul,
obișnuința cu gândul că așa trebuie să fie.

de totul se petrece în curbe veninoase și strânse.

Golit de tăcere în timpul ud și bolovănos
îmi lipsește șansa visată
cu teama ce vine grabită din urmă.

Tu
cu vița iubirii în sân ca o verde liană
mă înfășori și urci mereu
amintind de starea de beatitudine,

lumina bogată ca fildeșul
revărsată-n vitralii.